Batman 3 începe filmările în aprilie

19.11.2010 13:42

Batman 3 începe filmările în aprilie

Warner Bros. anunţă că filmările la noul Batman, al cărui titlu nu a fost ales sau nu a fost dat publicităţii, vor începe în luna aprilie în oraşul american New Orleans.

După uraganul Katrina, care a lăsat oraşul în ruină, conducerea acestuia a schimbat drastic sistemul de taxe, acordând reduceri foarte atractive pentru realizatorii de filme.

Deocamdată nu se ştie nimic despre subiectul lui Batman 3, dar apropierea datei de începere a filmărilor ne face să presupunem că în curând vom afla restul actorilor din noul blockbuster, ca şi mult-discutata identitate a villain-ilor care-i vor da de furcă lui Batman, interpretat de acelaşi Christian Bale.

Filmările vor dura aproximativ două luni de zile, după care va urma lunga perioadă de post-producţie, când toate efectele speciale sunt puse la punct. Batman 3 va apărea pe ecranele din lumea întreagă în 2012, fiind deja considerat unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului respectiv.

În ceea ce priveşte New Orleans, Batman este al doilea supererou care-şi filmează aventurile acolo. Ryan Reynolds tocmai a terminat filmările la Green Lantern în oraşul din sudul Statelor Unite.